Premierul Viorica Dăncilă a venit la ședința organizației PSD Alba, fiind însoțită de un copil, ce pare să fie chiar cel care apare în fotografiile PSD de la serbările de la Țebea din 8 septembrie. În imaginile surprinse de Alba24.ro se vede cum copilul a fost dus pe scenă de șefa Guvernului, pus să aplaude și să asculte declarațiile politice ale celor prezenți, potrivit edupedu.ro.
Așadar, în momentul în care a intrat în Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Viorica Dăncilă era însoțită de un copil îmbrăcat în costum tradițional românesc. Cei doi au făcut un tur de sală, pentru ca mai apoi să urce pe scenă.
Momentul ciudat a avut loc atunci când crainicul a prezentat-o pe Viorica Dăncilă. Președintele PSD și-a îndreptat privirea către copil și a văzut că acesta nu aplaudă, astfel că îi spune și îi indică să o facă. Ba mai mult, la intonarea imnului, șefa Guvernului s-a uitat iar către copil, dar de această dată el aplauda. Cei doi chiar au împărțit același scaun, până când organizatorii au reglat situația.