Viorica Dăncilă îi propune pe Daniel Suciu și Răzvan Cuc la ministerele Dezvoltării și Transporturilor: Voi trimite nominalizările către Palatul Cotroceni, îl voi și suna pe domnul președinte (VIDEO)
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat marți seară, la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD, că îl propune pe Daniel Suciu pentru funcția de vicepremier și cea de ministru al Dezvoltării Regionale și pe Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor. Cele două nominalizări vor fi trimise miercuri la Palatul Cotroceni.
”La Ministerul Transporturilor am hotărât să meargă Răzvan Cuc, care a mai ocupat această funcție, care are expertiza necesară pentru a prelua acest minister, iar la Ministerul Dezvoltării și pentru funcția de vicepremier l-am propus pe Daniel Suciu.
Nominalizările care cred că trebuie acceptate de domnul președinte Iohannis.
Mâine voi trimite nominalizările către Palatul Cotroceni, îl voi și suna pe domnul președinte și sper să fim cu toții responsabili, să înțelegem că oamenii așteaptă de la noi proiecte și să fim conștienți că deținem președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și avem pe agenda europeană foarte multe dosare care țin de Ministerul Transporturilor sau Ministerul Dezvoltării. Mai important este ceea ce se întâmplă în țară și modul în care este percepută România pe plan extern”, a declarat premierul.
Întrebată ce va face dacă președintele Klaus Iohannis nu va accepta cele două nominalizări, Viorica Dăncilă a răspuns: ”Plec de la ideea de bună credință. Dacă președintele ar respinge nominalizările, acest lucru ar fi un dezastru pentru imaginea României și președinția rotativă. Dacă se va întâmpla asta vom lua o altă decizie tot în CEx, dar plec de la ideea că preșdintele va accepta aceste propuneri”.
De asemenea, întrebată de ce a ales să-l propună pe Daniel Suciu la Ministerul Dezvoltării, Viorica Dăncilă a explicat: ”Cred că Daniel Suciu îndeplinește criteriile, a arătat că poate coordona grupul PSD, a putut coordona deputații PSD, are legături cu toți președinții consiliilor județene din țară, cred că are și experiența și expertiza necesară și va fi un ministru al Dezvoltării foarte bun”.
Totodată, premierul a fost întrebat ce s-a întâmplat din 2017, când Răzvan Cuc a fost schimbat de la Ministerul Transporturilor, și până acum, când el a fost propuns din nou, la același minister.
”Vreau să spun că Răzvan Cuc nu a fost schimbat, și-a dat demisia. Toți am considerat că este foarte bine ca lucrurile să fie luate din mers și este important ca acum să avem pe cineva care cunoaște ministerul și poate prelua lucrurile din mers. De 87 de zile am avut interimat. Am considerat că Răzvan Cuc are experiență și că poate prelua din mers toate problemele care sunt la nivelul ministerului”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.