PSD mimează curățenia, după dezastrul de la alegeri. Dăncilă ține discursuri despre integritate, dar se mai gândește în privința consilierului Vâlcov, condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță

PSD mimează curățenia, după dezastrul de la alegeri. Dăncilă ține discursuri despre integritate, dar se mai gândește în privința consilierului Vâlcov, condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță
Foto: Captură Antena 3

PSD dă semne clare că n-a înțeles nimic din dezastrul de la europarlamentare, alegeri la care a obținut cel mai mic scor din istoria sa. Nici bine n-a ajuns Liviu Dragnea la pușcărie, că Viorica Dăncilă s-a și dezis de el. Ba chiar a lansat un mesaj clar despre cum politicienii cu probleme penale trebuie să facă un pas în spate până-și lămuresc situația din Justiție. Ar putea fi acesta un mesaj către alegătorii români că PSD și-a învățat lecția.

Numai că nu-i așa. În vreme ce PSD-iștii s-au descotorosit de Dragnea cu o viteză amețitoare, Darius Vâlcov, unul dintre oamenii săi de bază plantați în Guvern, nu prea pare să se clintească.

Dăncilă a anunțat clar că este exclus să mai colaboreze cu Anca Alexandrescu, o altă apropiată a lui Dragnea, dar în privința lui Darius Vâlcov se mai gândește.

Vâlcov are o condamnare în primă instanță la 8 ani de închisoare, iar judecarea apelului a început deja. Mai mult, el e urmărit penal de DIICOT pentru infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea națională, după ce a publicat pe Facebook protocolul încheiat între Parchetul General și SRI, din data de 7 decembrie 2016.

Întrebată marți seară, după ședința CEx PSD, despre o eventuală revocare din funcție a consilierului onorific Darius Vâlcov, Viorica Dăncilă a răspuns: ”Nu am discutat încă despre acest subiect, vom avea și acest subiect de discuție”.

Aceeași Dăncilă declara că: ”Tocmai aceasta idee care a fost inoculata in ultima perioada, ca problemele din justitie au fost doar la PSD, a fost complet incorecta. Eu pot sa afirm cu certitudine ca aceste probleme trebuie sa le deconteze persoana care are probleme cu justitia, nu trebuie sa le decontam toti. Am vazut etichete de hoti. Eu nu am furat niciodata. De ce sa fim judecati toti? Cei care au probleme sa si le rezolve”.

Nu la fel de ezitantă a fost în privința Ancăi Alexandrescu.

”Deci, cu Anca Alexandrescu, exclus. După cum știți, este consilier onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului primului-ministru, mâine (miercuri – n.r.) o voi revoca din funcție”, a declarat premierul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)