Ce a discutat Dăncilă cu șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, premierul Emiratelor Arabe Unite (VIDEO)
Premierul Viorica Dăncilă a avut marți o întrevedere cu Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, premierul Emiratelor Arabe Unite, conducătorul Emiratului Dubai, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Emiratele Arabe Unite.
Dăncilă a declarat că România, ca stat care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, va acorda „o importanță deosebită Vecinătății Sudice a Uniunii Europene, concomitent cu promovarea soluționării pe cale politică a diferendelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
În cadrul întrevederii a fost evaluat stadiul relațiilor bilaterale și al progreselor înregistrate pe linia consolidării cooperării economice și sectoriale între România și Emiratele Arabe Unite. Guvernul susține că Viorica Dăncilă a arătat că Emiratele Arabe Unite dețin un potențial important de absorbție a unor produse românești și pot deveni furnizori semnificativi de investiții în domenii de interes pentru economia românească. De asemenea, ea a trecut în revistă principalele avantaje investiționale pe care România le oferă și a încurajat participarea companiilor emirateze la licitațiile organizate de autoritățile române.
De asemenea, Dăncilă și-a arătat convingerea că cele două state vor semna în viitorul apropiat Declarația comună privind stabilirea unui parteneriat economic extins.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Din delegația română au făcut parte și ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, și ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut marți o întrevedere și cu Sultan Ahmed Bin Sulayem, președintele Dubai Ports, Vămi și Zona Liberă și președintele Autorității Maritime a orașului Dubai.
Guvernul susține că atât premierul Viorica Dăncilă, cât și Sultan Ahmed Bin Sulayem și-au exprimat dorința de consolidare a relațiilor între mediile de afaceri dintre cele două state, accentul fiind pus pe cooperarea sectorială în domenii precum energie, agricultură, investiții, securitatea infrastructurii critice, turism și situații de urgență.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă și Sultan Ahmed Bin Sulayem au discutat, de asemenea, despre crearea unui parteneriat economic extins între Guvernul României și Guvernul EAU, Președinția României a Consiliului UE, cooperarea dintre Uniunea Europeană și Consiliul de Cooperare al Golfului, dar și despre situația din Golf.