Dăncilă a vorbit despre ”contacte interumane” la întâlnirea cu vicepreședintele Indiei

Publicat: 19 09. 2018, 18:59

Vicepreşedintele Republicii India, Venkaiah M. Naidu, se află în vizită în România în perioada 18-20 septembrie. Acesta s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, culiderii celor două camere ale Parlamentului și cu premierul Viorica Dăncilă.

Dăncilă a declarat că a discutat cu liderul indian despre ”utilizarea mai eficientă a mecanismelor de dialog existente și despre oportunitatea de a identifica altele noi”. Aceasta a remarcat faptul că ”există numeroase sectoare de cooperare, cum ar fi energia, transporturile, agricultura, industria alimentară, tehnologia informației, sănătatea, dar și digitalizarea, orașe inteligente, securitatea cibernetică”.

”Am discutat despre modalitățile concrete de intensificare a schimburilor comerciale, astfel încât să atingă potențialul real al celor două economii. De asemenea, am exprimat interesul de a atrage mai multe investiții indiene în România. Consider importantă și organizarea Forumului Economic România-India, în marja vizitei. Memorandumul de înțelegere între Ministerul Turismului din România și cel din India, care a fost semnat azi, va constitui un prim pas pentru implementarea și impulsionarea turismului și contactelor interumane, în general”, a mai declarat Viorica Dăncilă, citată de stirileprotv.ro.

La rândul său, Venkaiah M. Naidu a apreciat că împlinirea a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi India este un moment oportun pentru intensificarea legăturilor bilaterale. Totodată, el şi-a exprimat convingerea că România îşi va duce la bun sfârşit “cu succes” mandatul la Preşedinţia Consiliului UE.