Viorica Dăncilă anunță măsuri după scandalul din DNA: Ce îi cere lui Tudorel Toader (VIDEO)
La sosirea la sediul PSD unde participă la Comitetul Executiv al PSD, Viorica Dăncilă a fost asaltată de jurnaliști cu întrebări despre scandalul în care este implicat DNA, cât și despre activitatea guvernului.
În stilul caracteristic, premierul a evitat răspunsul la majoritatea întrebărilor mutând responsabilitatea unui răspuns pe umerii ministrului sau a partidului.
„În coaliţie nu am discutat încă, dar vor fi discuţii. O să discut cu domnul ministru. Vrem această analiză, să vedem dacă există disfuncţionalităţi. (…) Mâine voi discuta cu domnul ministru al Justiţiei. Nu pot să mă antepronunţ. (…) Analiza pe care o vom face va cuprinde criterii de performanţă, de calitate”, a declarat prim-ministrul la sosirea la sediul PSD.
Întrebată dacă a vorbit până acum cu preşedintele Klaus Iohannis despre scandalul iscat în jurul DNA, premierul a spus: ” Nu am discutat încă cu domnul preşedinte. Dacă domnul preşedinte va dori să discutăm, am spus că vreau să avem o bună cooperare instituţională şi bineînţeles că voi fi de acord.”
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.