Viorel Hrebenciuc: "Suspendarea președintelui Traian Băsescu, o mare prioritate"

Viorel Hrebenciuc: "Suspendarea președintelui Traian Băsescu, o mare prioritate"
Foto: ziuaveche.ro

Liderii USL nu renunţă la ideea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Social-democratul Viorel Hrebenciuc spune că această iniţiativă este chiar o prioritate pentru actuala Putere, ai cărei reprezentanţi vor pune în aplicare planul împotriva şefului statului începând din februarie anul viitor, arată Mediafax.

E o mare prioritate suspendarea preşedintelui, extraordinară prioritate … Şi demitere şi suspendare şi toate … Din februarie încolo este pe ordinea de zi„, a spus Hrebenciuc.

Acesta a adăugat că februarie este cea mai potrivită perioadă pentru un astfel de demers, fiind convins că președintele va fi prins încălcând Constituția.

„În februarie venim la Parlament plini de voie bună, o să îl prindem atunci pe domnul preşedinte Băsescu încălcând Constituţia şi cred că o să-l suspendăm dacă nu i-o da Dumnezeu gândul cel bun până atunci domniei sale. Vă imaginaţi fiecare care este gândul cel bun”, a încheiat deputatul PSD.

USl insistă cu suspendarea

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`