Viorel Cataramă (PNL) propune ELIMINAREA ajutoarelor sociale pentru cei capabili de muncă, privatizarea spitalelor și a învățământului superior
Viorel Cataramă, prim-vicepreședintele PNL Sector 2, susține privatizarea integrală a învățământului superior românesc și a sistemului de sănătate, precum și eliminarea ajutoarelor sociale pentru persoanele capabile să muncească. De altfel, acesta a și propus o moțiune în acest sens, în cadrul Consiliului de Coordonare al PNL București.
"Propunerea noastra este de privatizare integrala a invatamantului superior in Romania, sa nu mai existe niciun fel de invatamant superior subventionat. De ce trebuie sa platim noi din banii nostri studiile unui viitor medic timp de sase ani, ca sa plece imediat in strainatate? Deci tot invatamantul superior ar trebui privatizat, inclusiv partial invatamantul mediu si invatamantul primar", a declarat Cataramă, citat de ziare.com.
Cât despre sănătate, acesta a afirmat că degeaba se fac salariile de 3.500 de euro pentru medici dacă "la o operatie se folosesc de o suta de ori mai multe tampoane decat sunt necesare, daca se cumpara utilaje sau aparate de 10 milioane de euro care stau nefolosite".
De aceea, a declarat Cataramă, toate spitalele trebuie privatizate, cu excepția situațiilor de urgență, care trebuie să rămână la stat.
De asemenea, el a cerut și eliminarea ajutoarelor sociale pentru persoane între 18 și 62 de ani, care sunt capabile să muncească.
O altă propunere a acestuia este ca oamenii de afaceri care au făcut performanță în România să intre în structurile de conducere ale administrațiilor locale și centrală.
Cristian Bușoi, reales președinte PNL București, a precizat că documentul prezentat de Viorel Cataramă nu este asumat de către organizație.