Violeta Alexandru: Se simte un blat între PSD și AUR. Sper să aibă forță românii să înțeleagă că, indiferent de planurile lor de laborator, buletinul de vot este la ei în mână (VIDEO)

Violeta Alexandru: Se simte un blat între PSD și AUR. Sper să aibă forță românii să înțeleagă că, indiferent de planurile lor de laborator, buletinul de vot este la ei în mână (VIDEO)
Foto: Violeta Alexandru / Facebook

Deputata USR Violeta Alexandru a vorbit despre alegerile prezidențiale, duminică, la Special B1 cu Eli Roman, și a declarat că „se simte un blat între PSD și AUR”.

Violeta Alexandru (USR), pe B1 TV, despre alegerile prezidențiale

„Îl ascultam pe domnul Geoană și mi se pare, așa, că joacă un rol de victimă acum, deși la fostele alegeri era gata să câștige, mă rog, când a candidat dânsul, și nu a ieșit scorul cum trebuie, iarăși se plângea că a fost ceva în neregulă, adică de ce a intrat în această campanie dacă începe să răspândească această zvonuri cum că nu mai există nicio șansă?”, a declarat Violeta Alexandru.

„Da, o spun încă o dată răspicat, se simte un blat între PSD și AUR, n-aveți nicio îndoială asupra acestui lucru. Întrebarea este câtă forță au românii – și eu sper să aibă – să înțeleagă că, indiferent de planurile lor de laborator, buletinul de vot este la ei în mână”, a continuat deputata USR.

„Din această perspectivă, sincer, mă interesează mai puțin lamentările lui Mircea Geoană și spun, din punctul meu de vedere, și vă pot explica și opțiunea pe care am avut-o pentru susținerea candidatului USR, este pentru că am nevoie de cineva harnic, energic și care să insufle românilor această dorință de a pune umărul la reformele necesare în această țară. Un Președinte harnic, empatic, un Președinte cu energie, care să dea românilor sentimentul acesta de plăcere de a munci și de a face treabă în această țară”, a mai spus ea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`