Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, luni, că PNL, și nu PSD, este partidul care, în ultimii ani, a crescut alocațiile copiilor și chiar le-a dublat când acest lucru a fost posibil. Dată fiind actuala situație economică, generată de epidemia de coronavirus, o nouă dublare nu este posibilă dintr-odată, dar Guvernul Orban a decis ca această măsură să se aplice etapizat. Deja alocațiile au crescut cu 20%, iar în urmării doi ani vor mai crește de încă patru ori.
„Noi, liberalii, – și nu cred că cineva poate să pună la îndoială acest lucru – am fost cei care au generat în ultimii ani creșteri de alocații și acest lucru e vizibil în toată evoluția dezbaterilor din Parlament. Noi, nu PSD, care pretinde că ține la copii și la familii. PNL a crescut alocațiile în ultimii ani, a crescut cu rata inflației, a dublat când s-a putut, că erau foarte foarte jos. Deci nu se pune problema ca noi să nu înțelegem nevoia creșterii alocațiilor.
În același timp, am făcut această creștere de 20% și vom continua etapizat: încă două creșteri anul viitor și încă două în anul celălalt, ca o dovadă clară a dorinței noastre ca această creștere să poată fi susținută în buget.
Vom continua să mergem pe această linie și sunt convinsă că reprezentanții CCR văd eforturile noastre și de a salva locurile de muncă și de a crea condițiile ca oamenii să muncească în continuare. Am făcut un efort de a salva locurile de muncă. Asta arată angajamentele noastre”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pentru Realitatea PLUS.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care judecătorii Curții Constituționale au respins sesizările la legea prin care Parlamentul a respins Ordonanța de Urgență a Guvernului de majorare eșalonată a alocațiilor, impunând practic dublarea lor. Ulterior, președintele Klaus Iohannis a trimis actul normativ înapoi Legislativului, spre reexaminare.