Nicolae Ciucă și Lucian Bode își doresc cu disperare comasarea localelor cu parlamentarele pentru a obține un scor mai bun în alegeri, viitorul lor în fruntea PNL fiind în joc. Numai că ar trebui să-i convingă și pe cei de la PSD și asta în următoarele săptămâni. Cu un an înaintea alegerilor este interzisă modificarea legilor electorale, așa că voturile trebuie să aibă loc până la finele lunii iunie. E motivul pentru care Ciucă i-a și criticat pe colegii săi, în cadrul unei ședințe, pentru că absentează prea mulți și lipsesc din Parlament în momentele importante.
Potrivit unor surse de la vârful PNL, citate de Libertatea, Nicolae Ciucă este pregătit să negocieze inclusiv un tandem cu Marcel Ciolacu, așa încât unul să fie președintele țării, iar celălalt premierul. Amintim că anul viitor au loc toate cele patru tipuri de alegeri: europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare.
„Pregătiți-vă pentru comasarea alegerilor, trebuie modificate mai multe legi în Parlament până la finalul lunii iunie”, le-a spus Nicolae Ciucă senatorilor și deputaților PNL, într-o ședință de partid care a avut loc miercuri.
Mesajul său a fost întărit de Lucian Bode: „Îi vom convinge și pe partenerii de coaliție să voteze pentru comasarea alegerilor”.
O echipă din partid a lucrat deja la un document prin care să-i convingă și pe PSD-iști că soluția comasării alegerilor e constituțională.
Oficial, PSD-iștii spun că nu vor să discute despre comasarea alegerilor deoarece altele sunt acum grijile românilor. Neoficial, însă, ei așteaptă să vadă dacă se ajunge la un acord pentru un pachet mai complex care să vizeze funcția de președinte al României, cea de premier și primar al Capitalei, informează Libertatea.
„Putem ajunge, după negocieri, la un tandem cu PSD pentru prezidențiabilul și premierul din 2024. Se negociază totul. Trebuie să facem comasarea”, le-a spus Ciucă apropiaților, potrivit unor surse de la vârful conducerii PNL.
Ideea negocierii unui pachet complex pentru alegerile din 2024 a fost confirmată pentru Libertatea de surse din PNL, dar și din PSD. Un scenariu luat în calcul de Ciucă este ca el să candideze la prezidențiale, iar Marcel Ciolacu să fie desemnat premier după alegerile din 2024.
Libertatea mai precizează că, în vreme ce PNL-iștii vor comasarea localelor cu parlamentarele, PSD-iștii vor comasarea parlamentarelor cu prezidențialele.
Deocamdată, însă, se poartă negocieri în perspectiva rotativei guvernamentale care ar trebui să aibă loc în iunie. Potrivit protocolului ce stă la baza funcționării coaliției, PNL trebuie să cedeze PSD-ului funcția de premier. De asemenea, alte ministere trebuie să treacă de la un partid la altul: PSD ar trebui să renunțe la Ministerul Transporturilor, cel al Finanțelor, dar și la Secretariatul General al Guvernului, condus de Marian Neacșu. PNL ar urma să renunțe la Justiție și Ministerul Proiectelor Europene.
Deocamdată se știe că PSD-iștii nu vor să cedeze Ministerul Transporturilor, condus acum se Sorin Grindeanu, iar Ciolacu a insistat în negociere să-l păstreze pe Marian Neacșu ca secretar general al Guvernului.
Cât despre Nicolae Ciucă, liderul PSD a spus că acesta va merge președinte la Senat. Apropiați ai premierului au afirmat, însă, că acesta ar vrea să fie vicepremier, pentru a-și păstra influența în Guvern.
Numai că funcția de vicepremier e dorită și de Rareș Bogdan și de Lucian Bode, acesta din urmă având incertă funcția actuală de ministru al Internelor, din cauza acuzației dovedite de plagiat.
În spatele ușilor închise, Bode i-a și certat pe liberalii care critică actuala conducere a PNL, din care și el face parte: „Sunt unii care nu vin la ședințe, dar ies la televizor și critică partidul. Ar trebui să facă o alegere, dacă mai doresc să rămână în partid”.