Viktor Orbán s-a opus sancționării patriarhului Kirill. Ungaria ar fi blocat din nou dezbaterea UE privind sancțiunile

Publicat: 01 06. 2022, 22:35
Actualizat: 01 06. 2022, 22:37
Viktor Orban, premier al Ungariei și lider al partidului Fidesz. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Jaroslav Nov

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a blocat din nou sancțiunile suplimentare împotriva Rusiei, pregătite de liderii UE. Potrivit surselor Bloomberg, Ungaria s-ar fi opus sancționării patriarhului Kirill.

Victor Orban a blocat din nou sancțiunile împotriva Federației Ruse

Planul de sancțiuni pregătit de liderii UE cuprinde: excluderea a încă trei bănci rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT, inclusiv a celui mai mare creditor rus Sberbank.

Interzicerea posibilității de a furniza servicii de consultanță companiilor rusești și de a comercializa o serie de produse chimice.

Sancționarea Alinei Kabaeva, o fostă gimnastă olimpică care este „strâns asociată” cu Putin, potrivit unui document al UE, și a Patriarhului Kirill, care conduce Biserica Ortodoxă Rusă și care a fost un susținător vocal al președintelui rus și al războiului din Ucraina, măsură pe care premierul Ungariei a respins-o.

Sancționarea a zeci de militari, inclusiv a celor considerați responsabili de crimele de război raportate la Bucha, precum și a companiilor care furnizează echipamente, bunuri și servicii forțelor armate ruse.

Liderii UE  au susținut de asemenea inițiativa de a interzice majoritatea petrolului rusesc din cauza războiului lui Putin. Planul ar începe cu un embargo asupra petrolului transportat pe mare. Interdicția ar urma să excludă temporar petrolul din conducte pentru a satisface pretențiile Ungaria, scrie Bloomberg.