Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat la o conferință a conservatorilor americani că Occidentul este blocat într-o „ciocnire a civilizațiilor”, informează BBC.
Liderul de dreapta a stârnit aplauze entuziaste la Conferința de acțiune politică conservatoare (CPAC) din Texas.
Discursul lui Orban vine după ce consiliera sa de cursă lungă a demisionat din cauza unor comentarii făcute de acesta, pe care ea le-a descris ca fiind „pur naziste”. El afirmase că maghiarii „nu vor să devină popoare de rasă mixtă”.
În discursul de joi, din Dallas, Orban nu a abordat în mod direct acest scandal, dar a spus: „Un politician creștin nu poate fi rasist”.
Premierul ungar a mai spus că cei care îl consideră rasist sau antisemit sunt „pur și simplu niște idioți”. „Pot deja să văd titlurile de mâine”, a spus el.
„Omul forte al extremei drepte europene, rasist și antisemit, calul troian al lui Putin, ține un discurs la o conferință conservatoare. Dar nu vreau să le dau nicio idee, ei știu cel mai bine cum să scrie știri false” – adăugat Viktor Orban.
Orban, care se află la putere din 2010, i-a criticat pe fostul președinte american Barack Obama, pe democratul George Soros și pe „globaliști”.
„Trebuie să ne luăm înapoi instituțiile de la Washington și de la Bruxelles„, a spus el. „Trebuie să coordonăm mișcarea trupelor noastre, pentru că ne confruntăm cu aceeași provocare.
„Aveți doi ani la dispoziție pentru a vă pregăti”, a adăugat el, într-o aparentă referire la alegerile prezidențiale americane din 2024. Viktor Orban a ridicat audiența în picioare când a citit din Constituția ungară, declarând că mariajul este recunoscut doar atunci când are loc între un bărbat și o femeie.
„Mai puțini travestiți și mai mult Chuck Norris”, a spus el.
În România și Europa, Orban a stârnit indignare când a spus: „Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim popoare de rasă mixtă”.
Comentariile au determinat un consilier din cercul său apropiat să demisioneze în semn de protest și au provocat o condamnare pe scară largă.
Marți, Orban l-a vizitat pe fostul președinte Donald Trump la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey. Trump – care l-a descris pe Orban într-o declarație ca fiind prietenul său – se va adresa CPAC sâmbătă.