Victor Ponta: Vrem să intrăm în Schengen. Știam poziția Germaniei, dar eu, diplomatic, nu am vrut să anunț că ardea țara

Publicat: 03 03. 2013, 18:34

Primul ministrul Victor Ponta a comentat, duminică seara, poziția Germaniei privind aderarea României la Schengen, apreciind că este o prostie să credem că ministrul german de Interne a citit afirmațiile ministrului de Externe, Titus Corlățean, după care a emis această opinie, împotriva țării noastre.

„Asta e chiar cea mai mare prostie. Să vă închipuiți că ministrul german de Interne a citit ieri presa din România și s-a apucat să declare. Asta e chiar de râsul lumii. Ideea Germaniei era cunoscută de noi, eu diplomatic nu am vrut să anunț că ardea țara. Știam că Germania are rețineri față de această decizie. Încercăm să ne atingem obiectivele europene cu mai multă demnitate și înțelepciune”, a spus primul ministru, la Ateneul Român, unde Ion Iliescu își serbează ziua de naștere.

Întrebat dacă Guvernul își menține decizia de a scoate aderarea de le lista pritorităților, premierul a răspuns: „Nu va mai fi o prioritate. Am spus foarte clar. Era ridicol să vorbim de fiecare dată. În octombrie să vedem dacă se poate lua o decizie, dacă nu, la anul. Cine a înțeles că nu mai vrem să intrăm în Schengen, asta e minte puțină, noi vrem să intrăm în Schengen. Proiectele României pe plan european sunt multe altele și nu o să mai începem nicio discuție, pentru că am făcut tot ce era posibil”, a mai spus Ponta.

Germania va împiedica aderarea României și Bulgariei la Schengen, a declarat ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, într-un interviu pentru Spiegel. Acesta a precizat că dacă cele două țări vor insista la Consiliul JAI asupra unui vot de stabilire a unei date de aderare, Germania va face uz de dreptul său de veto.

Titus Corlăţean, a declarat că o nouă amânare a aderării României la Schengen pe 7 martie va afecta „credibilitatea procesului”, iar ţara noastră ar putea să nu mai fie interesată şi doar să aştepte o invitaţie de la UE.

Ponta: Vrem să intrăm în Schengen

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: