Victor Ponta: Vrem să facem plângere penală împotriva lui Traian Băsescu pentru declarațiile făcute la adresa Gabrielei Firea
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că coaliția aflată la guvernare intenționează să depună o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu.
”Am decis ca toți parlamentarii, nu doar din coaliția de guvernare, până mâine avem o plângere penală pentru amenințare și șantaj împotriva lui Băsescu pentru atac mafiot”, a afirmat primul ministru.
„În momentul în care ameninţă familia unui senator (…) lucrurile sunt fără precedent”, a mai spus premierul Ponta, precizând că va fi informată şi Comisia Europeană. El a arătat că este un „atac mafiot” împotriva Gabrielei Firea.
„Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează”, a menţionat Ponta.
”Cel mai târziu în decembrie Băsescu trebuie să răspundă în fața legii pentru asemenea acțiuni mafiote. Instituțiile statului și justiția trebuie să îl tragă la răspundere și să dăm un expemplu foarte clar. Un asemenea comporatment mafiot trebuie să fie pedepsit. Asemenea gesturi de intimidare sunt inacceptabile”, a mai spus Ponta.
”Parchetul a deschis un dosar pentru că s-au încălcat multe legi în ceea ce privește achiziția terenurilor pentru că e vorba de spălare de bani acolo. Cercetările sunt la început, vor mai fi și alte elemente care apar”, a subliniat premierul, făcând referire la dosarul NANA.
”E un caz clar de amenințare și șantaj la adresa doamnei senator Firea. E pentru prima dată când un membru al Parlamentului e amenințat direct. Își permite să spună de alții pentru că e un mafiot corupt”, a precizat Victor Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică seară, în cadrul unei emisiuni televizate că şi acum poate spune că Gabriela Firea este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. Acesta a spus că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”.