Victor Ponta: Vreau să constat, cu durere în suflet, că PSD se mobiliează doar când e vorba de o moțiune să își dea jos propriul guvern (VIDEO)
Victor Ponta, președintele Pro România, s-a arătat „foarte dezamăgit de conducerea PSD”, luni seară, în direct pe B1 TV, când a comentat situația petrecută luni pe scena politică de la București, unde ședința Parlamentului privind dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură a fost anulată din lipsă de cvorum.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
PSD se mobiliează doar când e vorba de o moțiune să își dea jos propriul guvern, susține Victor Ponta
Întrebat de Silviu Mănăstire, la „Dosar de politician”, dacă a fost sabotat Marcel Ciolacu sau mai degrabă s-a „auto-sabotat”, Victor Ponta a răspuns: „Asta cred că trebuie să îl întrebați pe domnul Ciolacu. Eu pot să vă spun părerea mea după ziua de azi. am trecut multe moțiuni prin Parlament, inclusiv moțiunea istorică din 2012 împotriva guvernului Ungureanu. Discut suficient de mult cu toată lumea din politică și de ieri v-am anunțat că va rămâne Guvernul Orban. Nu m-am înșelat și îmi pare rău că nu m-am înșelat. M-aș fi bucurat să treacă moțiunea, dar îmi era foarte clar că nu se va întâmpla lucrul acesta. Pe de o parte, sunt foarte bucuros de faptul că la Pro România am demonstrat un lucru pe care niciun alt partid nu l-a demonstrat – 24 de parlamentari, toți 24 am fost în sală, nu a lipsit absolut niciunul, toți 24 eram dispuși să votăm. Sunt foarte dezamăgit de conducerea PSD, care în loc să se ocupe să discute cu UDMR, cu minoritățile, cu neafiliații – nu trebuia să îi convingă pe domnul Fenechiu sau pe cei de la USR, care au spus foarte clar că nu sunt de acord cu moțiunea”.
Ce a mai declarat fostul premier, în direct pe B1 TV
Liderul Pro România a atras atenția că „este exact același Parlament” ca în luna februarie, când guvernul Orban era demis demis prin moțiune de cenzură, în contextul în care liberalii își asumaseră răspunderea guvernamentală pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
„Este exact același Parlament cu aceeași oameni, care în urmă cu șase luni 260 de voturi au fost pentru moțiune. Bun, deci nu s-a schimbat nimic de atunci. Sunt aceiași oameni, aceiași parlamentari. Și atunci conducerea PSD era aceeași, doar că era interimară – nu era domnul Teodorovici în februarie șef, erau tot cei actuali. Deci ei s-au ocupat de trei zile doar să vă mintă pe dumneavoastră, pe jurnaliști, că nu vin cei de la Pro România, că nu știu ce se întâmplă, că au voturi, și astăzi s-au făcut de râs. Vreau să constat, cu durere în suflet, că PSD se mobiliează doar când e vorba de o moțiune să își dea jos propriul guvern. Când e vorba să dea jos guvernul PNL, nu se mai mobilizează, se îmbolnăvesc. Când au trebuit să îl dea jos pe Grindeanu, s-au mobilizat foarte bine, n-a fost nicio problemă. Când e vorba să îl dea jos pe Orban, se îmbolnăvesc”, a subliniat Victor Ponta.