Victor Ponta vrea să se adreseze Parlamentului pe tema poziţiei României la CE de la Bruxelles
Premierul Victor Ponta a transmis o solicitare conducerii Senatului de a se adresa marţi plenului celor două Camere ale Parlamentului. Principala temă este legată de poziţia României în cadrul discuţiilor la nivelul Consiliului European privind bugetul UE.
Convocarea plenului celor două Camere va fi decisă luni seară, la ora 19.00, în cadrul unei şedinţe a Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, transmite Mediafax.
În cadrul şedinţei ar urma să fie adoptată o poziţie a Parlamentului legată de mandatul participării la Consiliul European.
Crin Antonescu a declarat, luni, că tema reprezentării României la Consiliul European poate face obiectul unei dezbateri parlamentare.
„Eu cred că acest subiect major al poziţiei României la Consiliul European poate să facă conţinutul şi al unei dezbateri parlamentare. Examinăm posibilitatea de a facem mâine o şedinţă a Camerelor reunite pe acest subiect. Propun asta, vedem decizia”, a spus Antonescu.
De asemenea, premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că USL a adoptat o rezoluţie de susţinere a propunerilor formulate pentru viitorul buget al UE de către preşedinţii CE şi PE, cerând ca toţi reprezentanţii României în structurile europene, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, să susţină aceleaşi propuneri.
„Am propus această rezoluţie referitoare la susţinerea pentru toţi reprezentanţii României în structurile europene a poziţiei privind politica de coeziune şi politica agricolă comună (PAC). USL susţine propunerile formulate pentru viitorul mecanism financiar multianual formulate de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manule Barroso, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Aceste propuneri formulate de Comisia Europeană şi Parlamentul European îndeplinesc obiectivele fundamentale ale României în perioada 2014-2020 referitoare la politica agricolă comună şi la politica de coeziune”, a spus Ponta. ( Detalii AICI)