Premierul Victor Ponta a declarat marți, după anunțarea deciziei CCR de invalidare a referendumului, că decizia judecătorilor va fi respectată și implementată, precizând însă că este una „nedreaptă, adoptată împotriva regulilor democratice”.
„Sper ca decizia CCR să pună capăt crizei din România. Vreau să transmit un mesaj către cetățenii României, față de care Guvernul, care are responsabilitate față de aceștia. Decizia Curții va fi respectată și implementată. O decizie nedreaptă, adoptată împotriva regulilor democratice, împotriva a ceea ce prevăd legile acestei țări, a majorității absolute a acestei țări, care au votat pentru o schimbare de regim politic”, a spus Ponta.
Primul ministru a mai anunțat că va propune „o amplă reformă constituţională”, astfel încât noua lege fundamentală să prevadă atribuţii mai clare ale instituţiilor, precum şi un sistem de control între puteri şi mijloace astfel încât să fie evitate pe viitor „tragedii” precum „regimul Băsescu”.
„Trăgând învăţămintele din această experienţă, care a arătat că în România nu funcţionează regulile democratice (…) voi propune Guvernului, apoi Parlamentului, o amplă reformă constituţională”, a spus Ponta.
Potrivit lui Ponta, în noul sistem constituţional trebuie să fie fie prevăzute atribuţiuni mai clare ale Parlamentului, ale preşedintelui şi Guvernului.
„Este clar că referendumul a confirmat voința poporului român, că referendumul a fost organizat corect și a fost un succes pentru cei care cred în democrație. Referendumul a fost legitim, decizia trebuie respectată, dar e foarte clar că Băsescu este, începând cu 29 iulie un președinte ilegitim, un președinte al CCC, iar guvernul trebuie să fie un guvern al cetățenilor români, nu al unor jocuri de culise și al unor proceduri folosite doar pentru a infirma ceeea ce oamenii au decis la vot”, a mai spus primul ministru.
Ponta mai spus că nu o numește pe Mona Pivniceru în fruntea Ministerului Justiției doar pentru a-i schimba pe Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi.
„Eu mâine la 10:00 voi fi la CSM şi voi ruga respectuos CSM să ia act de demisia Monei Pivniceru. Dar vreau să spulber minciuna că Mona Pivniceru vrea să-i schimbe pe Kovesi şi Morar. Dacă voiam să-i schimb, îi schimbam eu, ca sunt ministru al Justiţiei. Dar e clar că mandatul lui Morar s-a terminat, iar mandatul lui Kovesi se va termina în octombrie. Ceea ce voi mai face mâine – şi am primit şi eu solicitarea unui grup de intelectuali – e să semnez o petiţie împotriva abuzurilor savârşite de procurori. Şi-au atins scopul, domnul Băsescu e back in business”, a mai spus Ponta.
Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, marţi, să nu valideze rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui României. În urma deciziei, interimatul lui Crin Antonescu încetează, iar Traian Băsescu urmează să revină la Palatul Cotroceni. (Detalii AICI)
Decizia judecătorilor CCR urmează să fie citită într-o altă şedinţă a Curţii, programată pentru miercuri, la ora 10:00 (Detalii AICI). Hotărârea trebuie publicată în Monitorul Oficial, iar apoi Parlamentul trebuie să ia act de aceasta, într-o şedinţă de plen. Abia după aceea, preşedintele Traian Băsescu îşi poate relua mandatul.