Victor Ponta: Vali Zgonea greșește, funcția de președinte al Camerei este a unei majorități
Victor Ponta a vorbit despre declarațiile lui Valeriu Zgonea din ultima perioadă, cu precădere despre cele cu privire la fucția de președinte al Camerei Deputaților, afirmând că acesta din urmă "greșește, pentru că până la urmă funcția de președinte al Camerei este a unei majorități", arată agerpres.ro.
"După cum știți, nu am participat la deciziile conducerii PSD pentru că nu fac parte din conducere. Părerea mea ca om care îl cunoaște pe Vali Zgonea de foarte mulți ani — l-am sprijinit, eu l-am propus la funcția de președinte — cred că astăzi greșește, pentru că până la urmă funcția de președinte al Camerei este a unei majorități și mi-e teamă că după ce că avem un guvern care e al nimănui, nu-l susține nimeni, acum o să avem și un președinte al Camerei pe care nu-l susține nimeni. Avem primari pe care nu i-a votat nimeni, avem un președinte pe care nu știe nimeni de ce l-a votat, deja intrăm într-o situație de absurd generalizat, acesta este singurul meu comentariu", a explicat fostul prim-ministru, în contextul participării la lansarea candidaților PSD Gorj la alegerile locale din iunie 2016.
Pe fondul acelorlași discuții Valeriu Zgonea a susținut că excluderea din PSD nu echivalează cu pierderea funcției din Parlament. Astfel, el trebuie să rămână în continuare președinte al Camerei în calitate de deputat neafiliat. (Detalii AICI)