Victor Ponta: Un nou referendum ar însemna un nou scandal. Dacă președintele vrea referendum, să facă, noi avem lucruri mai importante de făcut
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după întâlnirea liderilor USL de la Palatul Parlamentului, că nu are nicio problemă cu dorința președintelui Băsescu de a organiza un nou referendum pentru Parlamentul unicameral, dar susține că nu se va lăsa atras într-un nou scandal politic.
„Aventurile, episoadele lui Traian Băsescu nu stau în atribuțiile noastre. Un nou referendum ar însemna un nou scandal și nu cred că e cazul, trebuie să mai și muncim în țara asta. Dacă președintele vrea referendum, să facă, vom face câte vrea el, dar noi avem lucruri mult mai importante de făcut. Nu va reuși să mă atragă în niciun scandal. Dar dacă nu sunt 50% din populație la vot, voi tăia din bugetul președintelui banii pe referendum?”, a spus Victor Ponta.
Președintele Traian Băsescu a explicat, marți seară, în cadrul emisiunii ”Sub Semnul Întrebării”, de pe B1 TV, că este „indiscutabil decis” să inițieze un nou referendum cu aceleași întrebări ca la referendumul din 2009, precizând că va aștepta legea privind cvorumul de 30% să intre în vigoare. (Detalii AICI)
La şedinţa de miercuri, care a avut loc în biroul preşedintelui PNL, au participat Victor Ponta, Crin Antonescu, vicepremierul Liviu Dragnea, precum şi senatorii jurişti ai PSD şi PNL, Ioan Chelaru, respectiv Tudor Chiuariu.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf