Victor Ponta: UDMR, un partener care întotdeauna s-a ținut de cuvânt. Comunitatea maghiară trebuie reprezentată în toate structurile statului
Victor Ponta a fost prezent, vineri, la congresul UDMR de la Cluj-Napoca. Premierul a mulțumit celor care au făcut parte din guvern și le-a urat succes în proiectele următoare, precizând că anul acesta nu mai are nicio rugămite la membrii formațiunii maghiare.
“În 2013, la Miercurea Ciuc, v-am rugat să veniţi la guvernare, l-aţi urmat puţin, dar aţi plecat. Acum nu vă mai rog nimic pentru că ştiu că veţi face ceea ce dumneavoastră ştiţi că este bine”, le-a spus premierul.
Ulterior, premierul a revenit cu o completare. Pe contul său de Facebook, Ponta a afirmat că UDMR este un partener care întotdeauna s-a ținut de cuvânt și că își dorește să păstreze dialogul cu aceștia, menționând că formațiunea trebuie să facă parte din toate structurile statului.
“Am participat astăzi la Congresul UDMR - un partener care întotdeauna s-a ținut de cuvânt, singurul reprezentant legitim al comunității maghiare din România (un “certificat” obținut de fiecare dată în urma alegerilor).
Vreau ca în următorii ani să păstram capacitatea de dialog. Este esențial pentru democrația din România ca o comunitate atât de numeroasă precum cea maghiară să fie reprezentată în toate structurile statului”, a scris premierul Ponta.