Victor Ponta susține că nu și-ar da demisia, așa cum a făcut Guvernul francez (VIDEO)

Publicat: 25 08. 2014, 12:35
Foto: B1 TV

Prim-ministrul Manuel Valls a prezentat demisia Guvernului în faţa preşedintelui din cauza situaţiei economice dezastruoase. Francois Hollande a acceptat demisia şi i-a cerut lui Manuel Valls să formeze o nouă echipă, în conformitate cu orientările pe care le-a definit pentru statul francez. Noul Guvern va fi prezentat în cursul zilei de marți.

”M-a informat domnul ministru Corlățean că domnul Valls și-a depus demisia și imediat tot dânsul formează Guvernul”, a spus Ponta.

Premierul a precizat că el nu ar face așa ceva.

”În luna decembrie va fi un alt guvern, condus de un alt prim-ministru și sigur acela va avea în continuare de îndeplinit obiectivele strategice ale dezvoltării economice a României”, a afirmat Ponta.

Demisia guvernului condus de Manuel Valls i-a luat prin surprindere şi pe francezi. Decizia a fost provocată de ultimele declaraţii ale lui Arnaud Montebourg, ministrul Economiei şi finanţelor. Montebourg a criticat linia economică de austeritate aleasă de către premier şi preşedinte.

Francois Hollande i-a cerut premierului Manuel Valls o nouă echipă la guvernare, care va fi prezentată mâine. Primele semne venite dinspre Palatul Elysee arată că Franţa nu va renunţa la linia de austeritate. Asta după ce Berlinul a respins apelul preşedintelui Hollande de reorientare a politicilor europene în favoarea creşterii economice şi creării unor locuri de muncă.

Victor Ponta, despre demisia Guvernului francez