Victor Ponta: Standardele duble trebuie să dispară. Respectul trebuie să fie același pentru ambele sexe

Victor Ponta: Standardele duble trebuie să dispară. Respectul trebuie să fie același pentru ambele sexe
Foto: obiectiv.info

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat cu ocazia Zilei egalității de șanse între femei și bărbați că respectul pentru ambele sexe trebuie să fie egal și că standardele duble nu trebuie să existe.

„Într-o societate europeană care are drept obiectiv fundamental respectarea drepturilor tuturor cetățenilor, promovarea egalității de șanse reprezintă o latură foarte importantă a politicilor sociale.

Eliminarea diferențelor de salarizare pe bază de gen, combaterea oricărui tip de violență fizică și emoțională, susținerea organizațiilor care oferă sprijin persoanelor abuzate sau nedreptățite – toate acestea sunt măsuri pe care Guvernul le implementează, priorități ale Departamentului de egalitate de șanse din Ministerul Muncii.

Cred că respectul în domeniul ocupațional și în familie trebuie să fie același pentru bărbați și femei, iar dacă ne dorim o țară cu adevărat modernă, standardele duble trebuie să dispară!” a scris Ponta pe contul personal de Facebook.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`