Premierul Victor Ponta a afirmat, marți, că toate acuzele pe care i le-a adus liderul PNL și colegul său de alianță Crin Antonescu nu afectează cu nimic stabilitatea USL-ului.
„De la mine un veți auzi nicio declarație de tensiune în USL. Stabilitatea guvernării și a USL-ului e mai importantă decât unele declarații care fac rating la unele televiziuni”, a spus Victor Ponta.
Crin Antonescu a cerut, marți, demisia premierului Victor Ponta, în cazul în care PSD nu va susține candidatura sa la alegerile prezidențiale, relatează Gândul.
Liderul PSD a afirmat, luni seară, că dacă Crin Antonescu nu va dori sprijinul partidului său la alegerile prezidențiale, atunci nu-l vor susține cu forța. (Detalii AICI)
În replică, Antonescu a spus că nu va accepta să fie „păpușa PSD-ului” la Palatul Cotroceni. (Detalii AICI)