Primul ministru Victor Ponta a declarat, joi, în emisiunea „Talk B1”, de pe B1 TV, că nu a mai insistat cu excluderea senatorului Sorin Roșca Stănescu din PNL pentru că a discutat cu colegii liberali și au ajuns la concluzia că se pot găsi căile prin care USL să meargă mai departe.
„Am rămas pe loc pentru că realmente, cel puțin din semnalele pe care le-am primit de la colegii din PNL, putem găsi căile prin care să mergem mai departe în formula USL. Singura concluzie este că eu, Crin Antonescu și ceilalți lideri avem intenția de a merge mai departe în formula USL. Eu am fost și sunt nemulțumit în continuare pentru că s-au făcut că îl sancționează dar nu l-au sancționat”, a spus Ponta.
El a precizat că problema cu Roșca Stănescu nu a fost o simplă supărare de moment, precizând că senatorul are experință în spart alianțe.
„Supărarea cu SRS nu a fost o simplă supărare de moment. El nu e un simplu senator. E un diversionist de meserie, cu asta se ocupă, cu spart alianțe și băgat strâmbe. Cred ca a fost cu toți, pe rând i-a tranzacționat pe toți și cred că îl va tranzacționa și pe Antonescu la un moment dat. Am ajuns la ideea că trebuie să stabilim niște reguli mai clare, mai ales că vor veni alegerile europarlamentare”, a mai spus Victor Ponta.
Premierul a declarat, săptămâna trecută, că scandalul provocat de senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu reprezintă cea mai mare criză din USL și că, dacă liberalii nu vor lua măsuri, drumurile se vor despărți pentru PSD și PNL. (Detalii AICI)