Victor Ponta: Se vor opera modificările susținute de Parchet și DNA privind statutul parlamentarilor
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că se vor opera modificările susţinute de DNA şi de Parchetul General cu privire la Statutul deputaţilor şi senatorilor, la capitolul privind imunitatea parlamentarilor.
„Am discutat, a fost domnul Zgonea, domnul Ruşanu, şi despre modificările la Statut altele decât cele care privesc bugetul. Din punctul nostru de vedere, nu trebuie modificat nimic ce ar putea fi controversat (…) Se vor opera acele modificări care sunt susţinute de DNA şi Parchetul General, pe care le consideră necesare pentru a avea clarificări”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Ponta susţine că prin modificările aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor imunitatea parlamentarilor nu este întărită, ci dimpotrivă.
Parchetul ICCJ propune reformularea unor prevederi din proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor, printre care şi cele privind cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui parlamentar, considerând că formularea actuală poate determina dificultăţi de interpretare.(Detalii AICI)
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf