Victor Ponta se lansează în cursa pentru prezidențiale, la Craiova, în fața a 6.000 de social-democrați

Victor Ponta se lansează în cursa pentru prezidențiale, la Craiova, în fața a 6.000 de social-democrați

Candidatura premierului pentru scaunul de la Cotroceni intră în linie dreaptă. Victor Ponta merge marți în Craiova, în faţa a 6.000 de social-democraţi, pentru a le cere susţinerea pentru cea mai înaltă funcţie în stat.

Asta, după ce la CEx-ul informal de la sfârşitul lunii iunie membrii partidului i-au cerut premierului să intre în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. De altfel, preşedintele PSD a anunţat deja că va face pasul dacă va avea susţinerea partidului.

„Voi candida. Pe 29, marţi, voi cere în cadrul structurii PSD, pentru că am deja sprijinul oficializat al Partidului Conservator şi al UNPR, voi cere sprijinul pentru candidatură, după care în septembrie avem nevoie de un congres”, a spus Victor Ponta.

Anunţul vine după ce la sfârşitul lunii iunie, social democraţii i-au cerut premierului să candideze la alegerile prezidenţiale. Iar liderii din teritoriu au avut un cuvânt important de spus în decizia preşedintelui partidului de a intra în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.

Iar unul dintre greii PSD-ului care l-au susţinut pe premier pentru alegerile prezidenţiale este chiar preşedintele executiv PSD, Liviu Dragnea. Deşi Victor Ponta a ezitat la început să anunţe că va candida, Liviu Dragnea a subliniat de mai multe ori că aceasta este dorinţa partidului.

Consiliul Național al PSD va avea loc marți, începând cu ora 18,00, la Sala Polivalentă din Craiova. La eveniment sunt așteptați să participe în jur de 6000 de social-democrați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`