Victor Ponta: Robert Cazanciuc îmi este apropiat, rudă prin alianță. Ar fi păcat să-l pun să divorțeze

Publicat: 15 04. 2013, 20:05

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la emisiunea „Talk B1” difuzată de B1 TV, că noul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, îi este o persoană apropiată, chiar rudă prin alianță, glumind că ar fi păcat să-l pună pe acesta să divorțeze.

„Da, îmi este un apropiat. Ne cunoaștem din facultate, am fost colegi la Parchetul General. Îmi este rudă prin alianță, dar ar fi păcat să-l pun să divorțeze”, a spus Ponta.

Acesta a explicat că noul ministru al Justiției va avea o misiune foarte grea, trebuind să relaționeze cu CSM și Comisia Europeană.

„Sunt mulțumit de faptul că am propus, și președintele a acceptat, o persoană în care eu am încredere și care este o fire neconflictuală. Are de gestionat o relație foarte importantă cu CSM, de gestionat o situație cu Comisia Europeană, are de gestionat implementarea unor coduri, o situație financiară proastă”, a mai spus Victor Ponta.

Robert Cazanciuc a depus, luni seară, jurământul de învestire în funcția de ministru al Justiției, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Traian Băsescu și a premierului Victor Ponta. (Detalii AICI)

Ponta: Eu și Cazanciuc suntem rude prin alianță

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: