Victor Ponta: Resping categoric că-mi dau demisia, cât timp nimeni dintre colegii mei nu mi-au cerut-o
La scurt timp după ce şi-a recunoscut înfrângerea în faţa lui Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta a declarat, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, că nu îşi va prezenta demisia din fruntea Guvernului până când nu îi va fi cerută de partenerii de la guvernare.
„Eu nu am ajuns premier de capul meu, aşa. Eu am ajuns prim-ministru sprijinit de oameni, de forţe politice şi, dacă la un moment dat la, peste doi ani, acele forţe politice care m-au susţinut îmi voi cere, nu voi ezita să fac pasul înapoi, dar nu mi s-a cerut acest lucru. Resping categoric că-mi dau demisia atâta timp cât nimeni dintre colegii mei nu mi-au cerut acest lucru”, a declarat Victor Ponta, la Antena 3.
Întrebat insistent de moderator de unde are certitudinea că a pierdut lupta în faţa lui Klaus Iohannis, Victor Ponta a explicat că numărătoarea PSD indică înfrângerea, conform datelor furnizate de Liviu Dragnea.
„Avem şi noi numărătoarea paralelă şi nu cred că avea rost, noi care am organizat alegerile, să le contestăm. Viaţa trebuie să meargă mai departe. Domnul Iohannis a fost votat în cea mai mare participare de după, nu stiu, ‘96 încoace”, a declarat Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat duminică seara, la ieșirea din sediul PSD, că mulțumește românilor care au ieșit la vot, arătând că „poporul are întotdeauna dreptate” și că l-a sunat pe Klaus Iohannis pentru a-l felicita pentru victorie. (Detalii AICI)
Știre în curs de actualizare