Victor Ponta: Regret că "premierul" Băsescu nu este în țară. Emil Boc trebuie să răspundă penal

Publicat: 12 12. 2011, 17:29
Foto: B1 TV

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în Plenul Parlamentului, la dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2012, că regretă absența „premierului” Traian Băsescu de la aceste lucrări, dar și că premierul Emil Boc trebuie să răspundă penal pentru neaplicarea legii dublării salariilor profesorilor.

De altfel, social democratul a adăugat că discursul lui Emil Boc, asupra proiectului de buget pe 2012, a fost unul plictisitor.

Regret că domnul premier Traian Băsescu nu se află în România. Premierul Emil Boc ne-a spus lucruri destul de plictisitoare. Reamintesc că în 2008 președintele PDL vorbea despre faptul că legea privind dublarea salariilor profesorilor trebuie aplicată neapărat, iar cine nu o aplică trebuie să răspundă penal. Mă aștept ca domnul Boc să răspundă penal„, a spus Ponta.

Președintele PSD a susținut că proiectul de buget pe 2012 este fapt unul prin care PDL va deturna fonduri publici în folosul campaniei electorale și pentru a-și finanța primarii cercetați de procurorii DNA.

Bugetul pe 2012 este un buget care condamnă România la sărăcie și reflectă o decizie politică. Dăm banii publici pentru educație și sănătate sau dăm banii publici pentru campania electorală a PDL, a UDMR și a partidului domnilor și doamnelor cu onoare nepătată. Decizia Guvernului Boc este foarte simplă, bani de campanie și bani pentru firmele lor, bani pentru primarii cercetați de DNA„, a conchis Victor Ponta.

Vezi AICI ce a declarat Emil Boc despre proiectul de buget pe 2012.

Victor Ponta, despre proiectul de buget pe 2012

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />