Victor Ponta, reacție la demisia lui Radu Mazăre: Îmi pare rău de ce i se tot întâmplă și are și el dreptate, dar, asta este, trebuie să mergem înainte

Publicat: 20 03. 2015, 13:14

Premierul Victor Ponta a reacționat, după ce Radu Mazăre a anunțat că și-a dat demisia din toate funcțiile deținute în PSD și urmează să o facă și din cea de primar al Constanței. Ponta susține că îl va suna pe edilul Constanței.

”Sincer, îmi pare rău de ce i se tot întâmplă și are și el dreptate, dar, asta este, trebuie să mergem înainte”, a declarat Victor Ponta.

Radu Mazăre a catalogat PSD drept un ”partid complexat” și a acuzat că nimeni din partid nu l-a sunat după eliberarea din arestul central.

”Complexat nu e și îmi pare rău! Uite, o să-l sun eu, dar probabil că nimeni nu mai are curaj să mai vorbească la telefoane în ziua de azi”, a mai spus Ponta.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, joi seară, că în cursul zilei şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea în PSD.

Radu Mazăre a declarat că până în vara lui 2015 nu va mai fi primar în Constanţa şi că joi şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea în partidul social democrat. (Detalii AICI)
 

Victor Ponta: Îmi pare rău de ce i se tot întâmplă lui Mazăre