Victor Ponta a avut o reacție acidă după ce a aflat că doi tineri au murit la Saga Fesival în urma unor supradoze de droguri. Fostul premier a remarcat faptul că în România nu există decât „lupta anticorupție”, altfel nu există crime, violuri, tâlhării sau consum de droguri. „Credeti ca dupa aceste tragedii, pentru protectia copiilor nostri , o sa dea Guvernul vreo Ordonanta de Urgenta? Nici vorba – in Romania doar “Coruptia Ucide” – nimic altceva!”, a susținut Ponta.
„Ce bine ca in Romania doar “Coruptia Ucide” – nimic altceva . Acum daca l-am bagat pe Piedone mai urmeaza Oprescu si gata – totul e perfect! In Romania nu exista droguri ( nici la evenimentele cu mii de tineri nici in liceele cele mai bune ) – nu exista crime ( nici macar la Arad) – nu exista violuri – nici talharii – nu mor mii de oameni in accidente rutiere – nici in spitale din lipsa de medicamente !
In Romania exista doar “lupta anticoruptie” dusa de Portocala si Uncheselu- iar “cei frumosi si liberi” nu se excita decat cand aud de catuse puse celor care nu sunt “ai lor” ! L-ati auzit vreodata pe Presedintele Tarii vorbind de altceva decat de “coruptie”? Credeti ca dupa aceste tragedii, pentru protectia copiilor nostri , o sa dea Guvernul vreo Ordonanta de Urgenta? Nici vorba – in Romania doar “Coruptia Ucide” – nimic altceva!”, scris Ponta, pe Facebook.
52 de dosare penale, din care 49 vizând consumul sau traficul de droguri, au fost deschise în cele două zile de Saga Festival. Mai multe sesizări au fost înregistrate privind furturi de telefoane si primite zeci de apeluri 112 privind volumul muzicii.
Cinci persoane au intrat în stop cardiorespirator, fiind toate pozitive la testul anti-drog, iar doi tineri au murit.
Organizatorii festivalului s-au limitat la a transmite un comunicat în care au precizat că sunt „complet împotriva” consumului de substanțe interzise și au „toleranță zero” față de posesia lor.