Victor Ponta: Rămân prim-ministru cât am sprijinul Parlamentului, chiar dacă Traian Băsescu revine la Cotroceni după referendum

Publicat: 25 07. 2012, 23:51

Premierul Victor Ponta a declarat că va rămâne la conducerea Guvernului şi în cazul în care preşedintele suspendat Traian Băsescu revine la Palatul Cotroceni după referendum, în urma invalidării rezultatului din cauza neprezentării la vot.

„Nu putem pierde decât dacă mai mulţi oameni spun NU decât DA. Dacă vin peste 5,2 milioane am câştigat din punct de vedere politic. Soarta mea nu o decide domnul Băsescu. Rămân prim-ministru cât am sprijinul Parlamentului, iar în noiembrie merg în faţa Parlamentului. Îmi doresc să fiu prim-ministru cu Crin Antonescu preşedinte. Dacă Traian Băsescu pierde, el nu îşi asumă nimic. Dacă vin 5,2 milioane ar trebuie să-şi asume şi să plece”, a spus Ponta la RTV.

Primul ministru a declarat de mai multe ori că nu va putea coabita cu Băsescu în cazul în care acesta îşi va relua mandatul de preşedinte.

Pe de altă parte, potrivit datelor oficiale prezentate miercuri de ministrul Adiministrației și Internelor, Ioan Rus, la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu au drept de vot un număr de 18.292.514 persoane, astfel că pentru a fi validat, trebuie să se prezinte peste 9 milioane de alegători.