Victor Ponta: Puteți să-mi mulțumiți că ce era mai rău în București am luat la Târgu Jiu să candideze
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la evenimentul de lansare a candidaţilor USL pe Capitală, desfăşurat la Sala Palatului, că bucureştenii pot să-i mulţumească pentru că „ce era mai rău în Bucureşti” a luat cu el la Târgu Jiu, să candideze acolo, transmite Mediafax.
„Cred că puteţi să-mi mulţumiţi că ce era mai rău în Bucureşti am luat la Târgu Jiu să candideze”, a spus Ponta în faţa susţinătorilor.
Liderul USL a mai precizat că nu că nu vrea aplauze sau ridicări în picioare, ci doreşte să le spună celor prezenţi ce aşteptă de la bucureşteni şi ce aşteaptă toată România de la locuitorii Capitalei, respectiv responsabilitate în ceea ce priveşte votul.
„Eu candidez într-un colegiu mic, într-un oraş mic, într-un judeţ mic. Acolo lucrurile sunt mult mai simple, candidaţii USL se cunosc, oamenii ne sprijină. Bucureştiul nu poate fi aşa, pentru că este altfel, e complex, e complicat. Vă rog să vă gândiţi la responsabilitatea pe care o aveţi de a arăta că aceste lucruri specifice Bucureştiului nu sunt mai importante decât ideea principală – obiectivul USL de a schimba România”, a spus Ponta.
Acesta i-a rugat pe susţinătorii USL să înţeleagă că oamenii vor în Bucureşti candidaţi puternici, importanţi, dar vor mai ales un vot politic pentru o forţă politică în care să aibă încrerdere.
„Paradoxal, aici având cei mai puternici candidaţi, în Bucureşti e şi cel mai puternic vot politic. De aceea, alături de numele candidaţilor trebuie să existe numele USL, e proiectul cu care am câştigat încrederea oamenilor”, a spus Ponta.