Victor Ponta: Principala problemă care trebuie rezolvată este cea a credibilității justiției

Victor Ponta: Principala problemă care trebuie rezolvată este cea a credibilității justiției
Foto: bzi.ro

Premierul Victor Ponta a declarat joi, după întrevederea cu ministrul justiției Mona Pivniceru și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, că problema principală care trebuie rezolvată este cea a credibilităţii justiţiei.

„Principala obligație a Parlamentului și Guvernului este de a recredibiliza justitiția și a recâștiga încrederea pe care au cetățenii față de aceasta” a declarat Victor Ponta.

Premierul a pledat pentru o serie de măsuri rapide, pe termen scurt, cu efect imediat, în ideea accelerării procesului de justiţie şi în acelaşi timp de a gândi deja pentru anul viitor această implementare.

„Problema care trebuie rezolvată este cea a respectului şi a credibilităţii, or aici nu se poate rezolva nimic pe baza unui document sau a unui raport, ci pe baza unui efort comun a celor care lucrează în justiţie şi a celor care, fie vorba de Guvern sau de Parlament, prin decizii politice, pot contribui la acest efort de credibilizare şi eficientizare a actului de justiţie”, a precizat șeful guvernului.

Victor Ponta a menţionat că sunt luate în considerare aspectele legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare, dar mai ales cele referitoare la sistemul justiţional în ansamblu.

Șeful guvernului a mai spus că aspectele prevăzute în MCV sunt o parte a aceea ce înseamnă sistemul de justiţie în ansamblu şi că Guvernul intenţionează o reformă reală a justiţiei române, astfel încât actul de justiţie să fie mult mai apreciat şi mai apropiat de cetăţeni, justiţia să fie mai accesibilă, iar costurile pentru cetăţean să fie mai mici.
 

Victor Ponta, despre reforma justiției

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_23747').select();" id="embed_text_23747" />
 
Urmăriți B1TV.ro și pe
`