Premierul Victor Ponta a afirmat, luni, la finalul ședinței USL, că poziția Guvernului privind aderarea la Schengen rămâne neschimbată, însă, strategia de abordare a acestui demers va fi schimbată.
„Obiectivele fundamentale de integrare europeană sunt neschimbate. Evident că ne dorim să accedem în Spațiul Schengen, în spațiul Euro, în Uniunea Bancară. Se pune problema doar de a schimba strategia. Modul în care din România prin care cineva merge prin capitalele europene să spună să nu fim primiţi în Schengen este un mod specific românesc. Nu vom mai pune de fiecare dată pe primul loc în ordinea de zi subiectul Schengen”, a spus Victor Ponta.
Premierul a precizat că obiectivele europene ale României trebuie tratate într-o strategie nouă, cu o „atitudine realistă, pragmatică şi demnă”, urmând ca în cadrul Guvernului să fie luată o decizie în ceea ce priveşte dosarul Schengen.
Premierul a comentat că cele două motive pentru care Germania și-a exprimat poziția de veto sunt emigrația muncitorilor români și problema integrării romilor.
„Problemele cu Schengen sunt următoarele: situația românilor și bulgarilor care vor aduce mai multă concurență pe piața forței de muncă, de aici implicit problema șomajului în UE și problema reală a capacității române de a integra mai bine comunitatea romă”, a spus premierul Ponta.
„Nu, nu are niciun rost. Din moment ce Germania a anunțat oficial acest lucru, nu vreau să mergem acolo doar ca să mai luăm încă o dată act de dreptul de veto al Germaniei„, a spus Ponta.
Premierul a completat că speră să nu se ajungă la exercitarea dreptului de veto al Germaniei în cadrul Consiliului JAI din 7-8 martie.
„Îmi asum că vom face tot ce ține de noi, dar nu pot să-mi asum ceva în numele guvernului german”, a mai spus Ponta.