Victor Ponta: Palatul Victoria, iluminat în culoarea albastru pentru a celebra cele şapte decenii de la adoptarea Cartei Naţiunilor Unite

Victor Ponta: Palatul Victoria, iluminat în culoarea albastru pentru a celebra cele şapte decenii de la adoptarea Cartei Naţiunilor Unite
Foto: economica.net

Victor Ponta a scris sâmbătă pe pagina de Facebook că România va celebra cei 70 de ani de existență ai ONU.

„70 de ani de existenţă ‪‎ONU‬ – la mulți ani!

Cu această ocazie participăm la campania „Turn the World Blue”, iar Palatul Victoria este iluminat în culoarea albastru pentru a celebra cele şapte decenii de la adoptarea Cartei Naţiunilor Unite, alături de realizările organizaţiei în promovarea păcii şi securităţii globale.

‪#România‬ este fidelă obiectivele Cartei ONU şi avem încredere în necesitatea construirii unui viitor comun, bazat pe toleranţă şi solidaritate!”, a scris premierul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului,  Palatul Victoria se înscrie într-o galerie amplă de obiective artistice care vor lua parte la campanie, precum clădirea Operei din Sidney, Marile Piramide de la Gizeh, Statuia lui Iisus Christos de la Rio de Janeiro, Empire State Building din New York, Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg, Turnul Înclinat din Pisa sau Westminster Hall din Marea Britanie.

Scopul festivităților este de a sublinia atașamentul României față de obiectivele Cartei ONU și încrederea în necesitatea construirii unui viitor comun.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:18 - Un tânăr a intrat cu un cuțit într-o primărie din Argeș. A devenit violent
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)