Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, în exclusivitate pentru emisiunea „Bună seara, România” de pe B1 TV, că o hotărâre de guvern privind proiectul Roșia Montană ar fi ilegală.
„Redevența propusă pentru aur este de 6%, în licență este de 2%, aceasta nu poate fi schimbată decât prin lege. Eu, spre deosebire de toți ceilalți, am spus acesta este proiectul, nu e bun, măcar să-l dezbateți. Ideea e următoarea: noi vrem să facem proiectul, dar să-l facă guvernul. Un proiect atât de important nu poate fi decis de Guvern. Acest guvern a trimis toate datele în singurul loc în care poate avea loc o dezbatere publică, după care respingerea trebuie să fie asumată și fiecare să răspundă pentru decizia luată”, a răspuns Victor Ponta.
Premierul a mai declarat că proiectul minier de la Roșia Montană este asumat în totalitate de cabinetul ministrului Dan Șova, iar lucrurile care erau neconstituționale au fost remediate.