Victor Ponta: Nu pot contrasemna decorarea unora care au gestionat greşit bani publici şi au opinii fasciste (VIDEO)

Victor Ponta: Nu pot contrasemna decorarea unora care au gestionat greşit bani publici şi au opinii fasciste (VIDEO)
Foto: B1 TV

Premierul Ponta spune că nu poate contrasemna pentru decorarea „unor indivizi care au gestionat greşit sau au deturnat bani publici”, iar unii dintre ei „au avut deseori opinii anti-româneşti sau chiar fasciste”.

„Dacă președintele dorește să îi decoreze o poate face, dar nu cu semnătura sa”, a spus Ponta.

Victor Ponta a declarat că nu a contrasemnat documentele pentru decorarea lui Horia Roman Patapievici pentru că există un raport al Curţii de Conturi care arată nereguli în gestionarea banilor la Institutul Cultural Român în perioada în care acesta a condus ICR.

„Am două rezerve: prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curţii de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituţiile competente, conducerea de atunci a ICR, aşa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greşit o mulţime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greşit. Şi, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş (Mircea Mihăieş – vicepreşedinte ICR în perioada 2005-2012), dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România. Ori eu nu pot să contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, repet, au gestionat greşit bani publici şi pe de altă parte exprimă poziţii împotriva României. Dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte să-i decoreze, să o facă, dar nu cu semnătura mea”, a declarat Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis Curţii Constituţionale o sesizare care îl vizează pe premierul Victor Ponta, legată de faptul că şeful Guvernului nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare care vizau „înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR în perioada 2005-2012”.

Ponta: Nu decorez fasciști de la ICR

Urmăriți B1TV.ro și pe
`