Victor Ponta: Nu am nimic de reproșat Germaniei, ci acelora din România care ne înjură şi vorbesc de rău în UE

Victor Ponta: Nu am nimic de reproșat Germaniei, ci acelora din România care ne înjură şi vorbesc de rău în UE

Premierul Victor Ponta a declarat că nu are nimic de reproșat Germaniei în privința integrării României în spațiul Schengen, ci doar acelora din România care înjură şi vorbesc de rău România” pe la Bruxelles şi Berlin, informează Mediafax.

Nu am nimic de reproşat Germaniei. Eu am de reproşat celor din România care nu înţeleg că tot înjurând şi vorbind de rău România, pe la Bruxelles, pe la Berlin, fac rău ţării ăsteia, pentru că din păcate sunt şi ei în ţara asta„, a spus Ponta.

Acesta a adăugat că Olanda și-a nuanțat discursul privind aderarea României și este posibil ca și alte țări europene să facă la fel.

Sigur, după octombrie, mai ales că octombrie, din fericire e după septembrie, adică după alegeri, o să vedem dacă se poate lua o decizie. Dacă nu, la anul (…) Mă refer în primul rând la faptul că, aşa cum Olanda după alegeri şi-a nuanţat discursul şi poziţia, sunt convins că se va întâmpla la fel şi în alte ţări europene. Repet, problemele noastre au fost din România şi dacă le-am rezolvat, acum aşteptăm momentul şi contextul politic„, a afirmat el.

Germania va împiedica aderarea României și Bulgariei la Schengen, a declarat ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, într-un interviu pentru Spiegel. Acesta a precizat că dacă cele două țări vor insista la Consiliul JAI asupra unui vot de stabilire a unei date de aderare, Germania va face uz de dreptul său de veto.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)