Victor Ponta, ministru interimar la Finanțe, iar Constantin Niță – interimar la Economie (VIDEO)

Publicat: 19 02. 2014, 12:28

Premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanţelor, iar Constantin Niţă (PSD) va fi ministru interimar la Economie.

Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul premierului Victor Ponta.

BPN al PNL a stabilit ca, miercuri, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună „în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.

În urmă cu aproape două săptămâni, PNL a propus o serie de schimbări în posturile de ministru, respectiv Klaus Iohannis – vicepremier şi ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu – ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu – ministru de Finanţe (în locul lui Daniel Chiţoiu), Cristian Buşoi – ministru al Sănătăţii (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanţelor).

Ponta a desemnat interimari la Economie și Finanțe