Victor Ponta: Mergem în instanţă pentru recuperarea prejudiciului creat de foşti miniştri
Guvernul va merge în instanţă împotriva foştilor miniştri pentru recuperarea prejudiciilor care ar fi fost create inclusiv prin schimbarea ilegală de personal, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
„Există acţiunea în justiţie împotriva celor care au semnat actele administrative. (…) Eu le-am cerut tuturor miniştrilor şi imediat ce avem datele necesare o vom face, să mergem în instanţă împotriva celor care au produs acest prejudiciu„, a spus Ponta, la Realitatea TV.
În acest sens, șeful Executivului a subliniat că în cele şase luni până la alegerile parlamentare vor fi demarate acţiunile în justiţie. Premierul a dat și câteva exemple, cum ar fi cel al fostului șef de la Interne, Traian Igaș, sau al Elenei Udrea, în cazul Galei Bute.
„Nu mă aştept ca domnul Boc personal, cel care a semnat toate actele, o să aibă din averea domniei sale să plătească. Dar trebuie să fie dator Guvernului român, aşa cum trebuie să fie şi alţi miniştri, mă refer la Interne, domnul Igaş a dat afară pe toţi să şi-i pună pe ai lui nerespectând legea. Toţi au câştigat procesele şi acum vin să fie reintegraţi să le dăm şi salariile înapoi. O să mergem şi la domnul Igaş şi la ceilalţi domni care au semnat, pentru că trebuie să fie un capăt în care să nu mai facem„, a spus Ponta.
„MDRT are de dat înapoi două milioane de euro la Uniunea Europeană, pentru că trebuia să acceseze fonduri europene şi le-a accesat ilegal în cazul vestitei gale Bute organizată de doamna Udrea. Sunt 2 milioane de euro pe care i-a pierdut statul român, nu trebuie recuperaţi?” a mai declarat premierul.