Victor Ponta: Mă aştept să fiu chemat de Traian Băsescu la consultări zilele acestea
Premierul Victor Ponta a declarat luni seară că se aşteaptă să fie chemat de președintele Traian Băsescu la consultări zilele acestea. El a susţinut că noul Parlament poate fi convocat pe 20 decembrie.
„Mă aştept să fiu chemat la consultări zilele acestea. De ce să tragă de timp? Avem nevoie de proiectul de buget pentru că pe 7-10 ianuarie vine, în mod normal, delegaţia FMI la Bucureşti, ori dacă nu avem buget nu avem ce să discutăm, nu au de ce să mai vină. Eu cred că, prin respectarea prevederilor constituţionale, că pe 21 pot fi prezentate, şi eu sunt pregătit, proiectul de guvernare, structura şi membrii noului Guvern pentru a cere votul de învestitură Parlamentului. (…) Ce câştigă preşedintele dacă împinge termenul? Eu pot să-l bănui de foarte multe lucruri pe domnul preşedinte, dar nu cred că face lucruri inutile”, a spus Ponta la RTV, potrivit Agerpres.
Premierul a mai declarat luni că viitorul cabinet va avea 22 de miniștri, majoritatea dintre aceștia urmând să aibă corespondent direct la Comisia Europeană. (Detalii AICI)