Victor Ponta: Lucrez la structura noului Guvern, dar nu o voi prezenta înainte de alegeri

Publicat: 26 11. 2012, 15:00

Premierul Victor Ponta a declarat luni că lucrează la structura noului Guvern al USL, dar nu va prezenta public organigrama noului Cabinet înainte de alegerile parlamentare.

Victor Ponta a adăugat că portofoliile vor fi împărțite egal între Alianța de Centru-Dreapta și Alianța de Centru-Stângam, dar nu nu poate vorbi însă despre „pielea ursului din pădure”. „UNPR face parte din Alianţa de Centru Stânga, ceea ce pot să vă garantez este faptul – şi asta am discutat tot timpul – că numărul de portofolii între Alianţa de Centru Dreapta şi ACS va fi egal. Cum şi ce anume din portofolii se negociază în ACD este în responsabilitatea domniei lor, ce negociem în ACS este responsabilitatea noastră. Dar nu vorbim încă de pielea ursului din pădure”,  a spus premierul.

„Dacă pe 9 decembrie seara avem majoritate absolută ca număr de mandate, evident că ne prezentăm la consultările cu preşedintele României în această formulă, a conducerii USL, iar eu pentru fi capabil pe 21 decembrie să vin cu Guvernul în Parlament am început din această perioadă să lucrez la cum îmi doresc eu sau cum văd eu structura Guvernului. În momentul în care finalizez o prezint colegilor mei din USL, nu voi prezenta înainte de 9 decembrie pentru că nu. Lucrurile trebuie făcute într-o anumită ordine”, a explicat Ponta.

Ponta, despre noul Guvern USL

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: