Victor Ponta, la ședința săptămânală de Guvern: Avem acord cu instituțiile internaționale, dar n-am semnat scrisoare de intenție

Publicat: 10 02. 2015, 11:44

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, la debutul ședinței săptămânale de Guvern, că România are acord cu instituțiile internaționale, deși nu a fost semnată scrisoarea de intenție cu Fondul Monetar Internațional din cauza celor două probleme care au căzut la negocieri.

Este vorba despre majorarea gazelor pentru consumatorii casnici și renunțarea la alimentarea cu energie electrică produsă pe carbune, lucruri cu care premierul Victor Ponta nu a fost de acord, afirmând că urmează să găsească soluții pentru ca negocierile să fie reluate și pe cele două puncte.

„Vreau să spun public, avem acord cu instituțiile internaționale. Nu am semnat ieri scrisoarea de intenție pe două lucruri pe care trebuie să le gândim mai bine. Prețul gazelor la consumatorii casnici, vreau să fim siguri că e necesar să mărim prețurile și că sunt suportabile, altfel ne trezim că nu pot să își plătească facturile.

Al doilea lucru, și aici domnul Gerea are sarcina cea mai greu, eu cred că România are nevoie de energie electrică produsă pe cărbune. Povestea cu închisul minelor e veche, eu zic că nu trebuie să închidem, dar cu restructurările și eficientizarea, și protejarea mediului”, a declarat premierul.