Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, după ce PSD București a aprobat rezoluția prin care se angajează să susțină candidatura sa la prezidențiale, că a apărut în fața social-democraților pentru ultima oară în calitate de lider PSD și că de această dată „a îmbrăcat haina de președinte”.
„Astăzi am venit îmbrăcat cu haina de președinte. În calitate de președinte al României eu îmi propun să continui ceea ce PSD a început în domeniile sănătate și educație. Pentru că eu, spre deosebire de alții, investesc în copii”, a spus Ponta, la Alba Iulia.
„Vreau să facem marea unire pentru România. Președintele României trebuie să fie simbolul unității naționale. Sunt mândru să am steagul României aici, la Alba Iulia, unde am obținut cel mai important obiectiv național. Vreau să facem împreună, a doua oară, marea unire a României. Mesajul de unire vine întotdeauna de la vârf”, a mai spus acesta.
„Vă rog să mă credeți cât de greu este să fii premier cu un președinte care te sabotează tot timpul. Eu voi lucra pentru binele României alături de Guvernul pe care îl voi alege”, a adăugat Ponta.
El a mai spus că România a avut un singur președinte demn de acest titlu, și anume Ion Iliescu.