Victor Ponta: Între PNL şi PDL se dă o bătălie pentru supremaţie pentru care va fi forța politică de dreapta

Publicat: 08 03. 2013, 23:50

Liderul PSD, Victor Ponta, a vorbit, vineri seară, despre lupta politică dintre PNL și PDL pentru câstigarea supremației pe partea de centru-dreapta.

„Până la urmă PNL, care acum este cel mai puternic partid pe dreapta, vrea să câştige supremaţia şi vă spun sincer că între PNL şi PDL sigur că ţin cu PNL, dar este o bătălie la care PSD nu participă, că noi nu o să fim niciodată de centru-dreapta. Dacă în 2016, cu Crin Antonescu preşedinte, după patru ani de guvernare foarte grea, pentru că vor fi enorm de multe probleme, vor ajunge în România să se lupte PSD, de centru-stânga, cu PNL, sau cum s-o numi, de centru-dreapta, este foarte bine şi, cum să vă spun, sigur că o să îmi doresc să câştige PSD, dar nici nu cred că o să fie ceva rău dacă o să câştige PNL. În sensul ăsta văd toate aceste mişcări şi, fără să particip în vreun fel, pentru că, repet, este vorba de clarificarea scenei de centru-dreapta, nu mă simt în niciun fel ameninţat”, a detaliat premierul într-o intervenție la RTV.