Victor Ponta: Incidentul de la Iași putea fi cea mai mare catastrofă din istoria României

Victor Ponta: Incidentul de la Iași putea fi cea mai mare catastrofă din istoria României

Primul ministru Victor Ponta a declarat, marți, că incidentul petrecut la Universitatea Tehnică din Iași, acolo unde un bărbat a încercat să detoneze o bombă, putea să fie cea mai mare catastrofă din istoria României.

„Indiferent de orice alte teme importante, nu știu cui să multumesc altcuiva decât lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat ieri la Iași putea să fie cu adevărat cea mai mare catastrofă din istoria României. Dacă acea bombă exploda era o tragedie cumplită. Din păcate nu era vorba de un terorist, de ceva ce putea fi prevenit, ci de o persoană cu probleme psihice. Am trecut pe lângă catastrofă cu toții”, a declarat premierul.

Oliver Stan Florin, bărbatul care a încercat luni să detoneze o bombă într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi a fost reţinut pentru acte de terorism, urmând ca procurorii să decidă dacă propun măsura arestării preventive sau internarea acestuia la Spitalul Socola.

Anchetatorii din Iași au aflat în timpul audierilor că atacatorul Oliver Stan, în vârstă de 38 de ani, ar fi ascuns mai multe bombe în oraș. Oamenii legii au plecat pe urma acestora și au descoperit două astfel de dispozitive în zona Ciric din Iași, după indicațiile primite de la bărbat. (Detalii AICI)

Ponta: Incidentul de la Iași putea fi o catastrofă

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)