Victor Ponta: În România nu se adoptă nicio decizie că te ia DNA-ul, este un lucru extrem de pervers

Publicat: 19 02. 2013, 08:33
Foto: stiri.com.ro

Atac dur al premierului Victor Ponta la adresa DNA. Ponta susţine că proiectele Uniunii Europene sunt blocate din pricina faptului că directorii cu atribuţii nu adoptă nicio decizie de teama DNA-ului.

Totodată, Ponta a afirmat că şi în Guvern sunt astfel de discuţii, adăugând că DNA în loc să se ocupe de marea corupţie, nu face de fapt nimic încercând să acopere totul.

„Este un lucru extrem de pervers: încerc şi îmi sparg capul cu noul ministru Teodorovici, cu noul şef de la ANRMAP, să găsesc de ce se blochează tot timpul fonduri europene, licitaţii. Am făcut o sută de instituţii, toate controlează. În final, când întreb „Ce faceţi?” – „Nu ştim cum, că dacă dăm, ne ia DNA-ul”. Deci, în România nu se ia nicio decizie că te ia DNA-ul. Bun, DNA-ul te ia dacă faci ceva ilegal. Sunt discuţii şi în şedinta de Guvern: „Nu putem să facem”. „Păi noi suntem Guvernul, dăm hotărâri.” „Păi da, dar apoi vine DNA-ul.„, a spus Victor Ponta.

Totodată premierul a ţinut să precizeze că deşi DNA a fost gândită ca o instituţie de combatere a marii corupţii, a ajuns să ancheteze orice şef de filială a unui partid politic de comună, iar practic nu se mai ocupă de nimic deoarece nu dispune de suficienţi procurori.

E şi o problemă obiectivă, pe care am discutat-o cu secţia de procurori, când m-au invitat: din dorinţa de a acumula totul la DNA – că l-am intrebat pe Morar: „Domnule, cum a ajuns DNA să ancheteze la referendum cine a votat?” şi mi-a explicat un lucru care îmi scăpase din punct de vedere juridic: orice lider politic, şef la filiala PSD, PDL sau PNL din comuna cea mai mică, doar pentru că e membru de partid este anchetat de DNA, ceea ce e o prostie. DNA a fost construit pentru marea corupţie, nu ca să găseşti corupţia şefului de partid de la Dâlga. DNA, care a pornit de la ideea că va combate marea corupţie – miniştri, parlamentari, preşedinţi – a ajuns să fie acum o chestie care le face pe toate şi, de fapt, nu mai face nimic, pentru că n-ai cum, cu câteva zeci de procurori, să anchetezi toată România”, a completat premierul Victor Ponta la Realitatea TV.

Iar aceasta nu este singura problemă din Justiţie, crede Ponta. Acesta a mai declarat că există un blocaj privind desemnarea procurorilor şefi la DNA şi la Parchetul general, iar în interiorul CSM este de asemenea o mare problemă.

În raportul MCV nu este trecută sau nu este deloc menţionată cea mai gravă criză din Justiţia română. Eu lucrez în Justiţie din 1995. Este cea mai gravă criză: să ai o mie şi ceva de judecători care votează împotriva unui alt judecător este imposibil să spui că nu ai o criză, să ai un CSM care în fiecare săptămână îşi amână şedinţa”, mai spus premierul Victor Ponta.