Victor Ponta: În 2013 vom adopta reforma administrativă. Vom avea regiuni cu un singur minister

Publicat: 13 09. 2012, 15:42

Victor Ponta a declarat joi că dorește să se aprobe reforma constituţională şi administrativ-teritorială a României, în 2013. Acesta susține că, pe lângă păstrarea județelor actuale conduse de consiliile județene, mai trebuie să apară și regiuni, conduse de consilii regionale, și a susținut că această formulă nu ar însemna mai multă birocrație.

„Regiunile trebuie să primească recunoaştere în Constituţie, păstrând judeţele actuale. Chiar cred că judeţele actuale trebuie să rămână. Regiunile vor fi deasupra. Asta nu înseamnă mai multă birocraţie. 1 ianuarie 2014, atunci când începem noul exerciţiu financiar, trebuie să ne găsească cu regiuni, cu un singur minister pentru acestea. Nu prea înţeleg rolul Ministerului Dezvoltării Regionale dacă vom avea regiuni”, a spus primul-ministru la Murighiol, la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, potrivit Agerpres.

Ponta a explicat că agenţiile de dezvoltare regională vor reprezenta aparatul tehnic al consiliilor regionale şi i-a rugat pe şefii consiliilor judeţene să fie alături de parlamentari în perioada următoare.

„Trebuie să avem grijă şi să învăţăm din experienţa altora, de exemplu Spania, să nu transferăm deficitele pe regiuni, iar acestea să fie îngropate în datorii. Am discutat ieri (miercuri – n.r.) privind un plafon de îndatorare, fiindcă mulţi dintre voi (preşedinţi ai consiliilor judeţene – n.r.) aveţi datorii acum. Este profund incorect. Aţi moştenit doar datorii pentru bani care nu au ajuns decât la prietenii şmecheri al celor care au făcut împrumuturile. Trebuie să facem aceste datorii sustenabile”, a spus primul-ministru.

Anul trecut, și PDL a propus o reorganizare administrativ-teritorială, care prevedea desființarea județelor și împărțirea teritoriului în opt regiuni mari. UDMR nu a fost de acord, dorind ca județele cu maghiari să rămână neschimbate, iar președinții de CJ au fost nemulțumiți că își vor pierde funcțiile. Astfel, proiectul a fost abandonat.